0
Oferte
+373 22 471 064 +373 671 81 004 Lu-Vi 09:00 - 17:00
Sb,Du - Închis

Apa verde in piscina? Iata solutiile!

Cauza apei verzi în piscină sunt algele. Acestea sunt unele din cele mai vechi forme de viață pe Pământ, de aceea capacitatea lor de supravețuire este fenomenală. Iată de ce pentru a evita înverzirea apei este necesar să îngrijiți corect apa din piscină, atât în sezonul estival, cât și iarna în perioada de conservare a piscinei.

Cum previi înverzirea apei din piscină?

Înverzirea apei este una din problemele, care mai bine să o previi decât să o combați. De aceea, dacă încă nu v-ați întâlnit cu apa verde în piscină, aveți grijă să împiedicați acest lucru.

Țineți minte că nu toate algele sunt verzi și, prin urmare, acordați atenție următoarelor semne de posibilă înflorire:

  • Pereții și pardoseaua piscinei sunt lunecoși.
  • Spumă pe suprafața apei.
  • Miros neplăcut al apei.

Pentru îngrijirea regulată și prevenirea înfloririi executați următoarele:

  • Instalați un filtru și o pompă care corespund volumului bazinului și poate asigura o bună filtrare și recirculare a apei.
  • Mereu puneți produsele chimice necesare, respectând cu atenție dozele necesare.
  • Controlați nivelul pH-ului, deoarece atunci când acesta nu este la nivelul potrivit scade efectivitatea produselor chimice.
  • Nu permiteți supraîncălzirea apei, deoarece cu cât temperatura apei este mai mare cu atât procesul de înmulțire a algelor este mai accelerat.
  • Înlăturați murdăriile din apă, întru cât descompunerea frunzelor și a insectelor crează un mediu favorabil pentru înverzirea apei.

Este necesar să respectați cu regularitate indicațiile de mai sus, deoarece chiar și o mică pauză, poate duce la înverzirea apei din piscină.

Toate produsele necesare pentru îngrijirea apei din piscină le puteți cumpara on-line, sau dacă mai aveți întrebări, ni le puteți adresa la numărul 0(22) 471-064.

Deasemenea, pentru a evita formarea algelor vara, este necesar să conservați corect piscina iarna.

Pregătirea piscinei pentru conservare

Foarte des piscinele sunt conservate pentru perioada de iarnă mai devreme decât ar fi necesar, fără a vă da seama, de problemele la care pot duce acestea vara.

Țineti minte: pentru a evita formarea algelor vara, este necesar să conservați piscina, atunci când temperatura apei va coborî până la  4°C.

De ce se întâmplă astfel? Acoperirea piscinei protejează apa de razele UV, care favorizează cresterea algelor. Dar oricum, majoritatea algelor mor sub acoperirea piscinei, formând spori. Sporii foarte bine suportă termperaturile joase, astfel în primăvara vor începe să se înmulțească.

Totodată, algele se adaptează foarte bine, chiar și în lipsa luminii sub acoperirea piscinei.

De aceea, dacă piscina este la exterior, cel mai bine de așteptat până când temperatura apei va cădea aproape de 4 grade, temperatura la care mor majoritatea tipurilor de alge. Deasemenea, nu se poate de garantat, că toate algele vor fi distruse. De aceea este bine ca înainte de închidere să eliminați toate murdăriile organice din apă (frunze, insecte), să adăugați produsele chimice necesare pentru conservare. Astfel veți minimiza probabilitatea înverzirii apei în perioada de iarnă.

Multumită unei astfel de pregătiri a piscinei, vara vă veți putea bucura de o piscină curată. Dar nu uitați să efectuați tratamentul de început de sezon al apei.

Dar dacă apa a înverzit deja?

Dacă apa din piscină este deja verde, atunci este necesar să luați măsuri de urgență.

Puteți să scurgeți toată apa din piscină, să curătați bine pereții și pardoseaua și să-i tratați cu algicid, apoi să umpleți piscina din nou și să continuați tratamentul apei în mod obișnuit.

Dacă nu aveți posibilitatea sau nu doriți sa scurgeți apa din piscină, este necesar să efectuați următoarele:

  • Curățați cu peria pereții și pardoseaua piscinei.
  • Porniți sistemul de filtrare să lucreze continuu cel puțin 24h.
  • Verificați și stabiliți nivelul pH-ului.
  • Efectuați clorarea șoc a apei.
  • Adăugați doza dublă de algicid.
  • Dacă apa se face tulbure, adăugați floculantul.
  • Aspirați toate impuritățile cu ajutorul aspiratorului manual sau a robotului.
  • Lasați filtrarea să lucreze și periodic efectuați spălarea inversă a nisipului din filtru.

Datorită acestor procedee, apa din piscină va deveni curată și cristalină. Dar nu uitați să aveți grijă în continuare de apa dvs, pentru a evita înverzirea acesteia.

Fie ca vara să fie caldă, iar apa din piscina voastră mereu curată!

 


« Înapoi la listă